Pagini

vineri, 3 mai 2013

Bucurestiul e mai liber ... o fi rau?

Ce sentiment placut e atunci cand te uiti in trafic si vezi ca nu este aglomerat si poti circula intr-un mod civilizat.

M-am uitat cu atentie astazi la soferii care conduceau si mi s-a parut ca ceva era schimbat, nu am mai dat de fetele incruntate si nervoase, de acea agitatie de a jongla intre benzi. E frumos sa vezi ca se poate si la noi, nu doar la altii ... pacat insa ca nu e de durata, trece si weekend-ul asta, iar apoi o luam de la capat ... revenim la obiceiurile noastre.

Legat de asta, de aglomeratie si de felul romanilor de a se purta in trafic, eram acum ceva ani in Viena si stand la un semafor, pus pe o straduta foarte mica, am vazut cum pietonii asteapta sa se schimbe culoarea semaforului, avand in vedere ca nu trecea absolut nicio masina de cateva secunde bune si nici nu se vedea venind ceva. Nu mi-a venit sa cred cand am vazut faza si la inceput nu intelegeam de ce oamenii nu traverseaza, ce asteapta daca nu vine nicio masina? Ulterior am constientizat ce inseamna sa circuli regulamentar si sa faci asta mereu, nu doar din obligatie (daca exista asta), si sa ti se intipareasca in creier acest obicei.

Pana o sa ajungem noi la acest nivel, de a circula regulamentar intotdeauna, cu siguranta vor mai trece multe generatii ... dar pana atunci, macar cu ocazia sarbatorilor cand se mai goleste Bucurestiul, sa ne bucuram ca nu mai avem oameni grabiti ce uita sa mai ia mana dupa claxon ... ca doar asta e rezolvarea tuturor problemelor, nu?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu