Pagini

luni, 15 iulie 2013

Nu mi-au mai dat lacrimile de mult ... citind o carte

In dorinta mea de a citi si de a afla lucruri noi, sunt emotionata atunci cand prind o carte care mi se lipeste de suflet. Sunt foarte rare aceste carti, si parca pe masura ce trece timpul, rabdarea de a incerca sa finalizez ceva ce nu imi capteaza atentia, este din ce mai mica.
Acum cred ca nu mai am timp "sa pierd" cu ceva ce nu ma intereseaza, dar in acelasi timp ma gandesc ca poate perseverand, gasesc ceva care sa-mi schimbe parerea si mai continui. De la caz la caz, reusesc, sau nu, s-o duc la finalizare.

Surprinzator, am dat de o carte care mi-a placut maaxim! Este o carte trista, care pe mine m-a facut sa uit de tot ce ma inconjoara, m-a absorbit povestirea si m-a facut sa traiesc alaturi de autoare, simtind compasiune pentru aceasta.
Ma refer la cartea: "Printre lupi", scrisa de Misha Defonseca, ce are la baza povestea unei fete de sapte ani, copilul unei familii de evrei, deportati in timpul celui de al II-lea Razboi Mondial. Ea este lasata in grija unei familii, in Belgia, de unde pleaca in cautarea parintilor, fiind convinsa ca acestia sunt in viata si ii va gasi. Trece prin orase chinuite de razboi, strabate desculta si in zdrente, munti si paduri, fura pentru a se hrani, si la un moment dat devine copilul "adoptat" de o lupoaica, fiind ajutata sa supravietuiasca de catre animalele padurii, simtindu-se ca seaman a lor.

Este pe atat de frumoasa, cat si trista, aceasta poveste, insa pe mine m-a determinat sa constientizez ca se intampla in lumea asta lucruri care intr-adevar sunt grele, nu problemele noastre pe care le consideram la un moment dat, adevarate poveri.
Dovada de curaj si hotarare pentru a-si atinge scopul, este de admirat, este de luat exemplu la orice pas.

Recomand, este putin spus ... este mai mult decat atat.

Inchei aceasta post-are cu ultima fraza a acestei carti:

"Nu spune niciodata ca drumul pe care mergi este cel din urma".

2 comentarii: